Av. dr. Gheorghe Florea, presedintele UNBR, avertizeaza asupra fenomenului falsilor avocati: "Incet, incet, lumea se obisnuieste ca avocatura poate fi practicata de oricine, inclusiv de firme virtuale cu roboti sau aplicatii gen Uber"
Interviu acordat de domnul av. dr. Gheorghe Florea, președintele UNBR, publicației online Republica.ro
Care este, pe scurt, rolul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR)?
Rolul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) este de autoreglementare a profesiei și de apărare a acesteia în raport cu autoritățile. Totodată, UNBR are un rol important în apărarea prestigiului avocaturii, prin instituirea regulilor deontologice și vegherea la respectarea acestora.
Rolul UNBR, format din barouri, este sintetizat în art. 10 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea ÅŸi exercitarea profesiei de avocat: â€Barourile ÅŸi UNBR asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competenÅ£a ÅŸi disciplina profesională, protecÅ£ia demnităţii ÅŸi onoarei avocaÅ£ilor membri.â€
Pentru înÈ›elegerea rolului UNBR È™i poziÈ›ionarea organizaÈ›iei în mintea oamenilor sunt esenÈ›iale câteva aspecte, care nu sunt suficient asimilate nici măcar de către toÈ›i avocaÈ›ii È™i creează în mod constant controverse bazate pe confuzii: faptul că UNBR este o â€Uniune NaÈ›ională a Barourilorâ€, nu o â€Uniune a avocaÈ›ilorâ€, faptul că UNBR este o â€persoană juridică de interes publicâ€. Nu în ultimul rând, trebuie înÈ›eles conceptul de autonomie a Casei de Asigurări a AvocaÈ›ilor, confundată adesea cu UNBR.
ÃŽn ce priveÈ™te înÈ›elegerea conceptului de â€Uniune a Barourilorâ€, È™i nu de â€Uniune a AvocaÈ›ilorâ€, legea 225/2004 a operat o transformare a persoanei juridice, decisă prin lege, în sensul desfiinţării Uniunii AvocaÅ£ilor din România ÅŸi al înfiinţării, în locul acesteia, ca succesoare universală, a Uniunii NaÅ£ionale a Barourilor din România.
Ceea ce s-a dorit prin înlocuirea denumirii Uniunea Avocaților cu Uniunea Barourilor a fost descentralizarea profesiei, asigurarea autonomiei barourilor, concomitent cu asigurarea unității profesiei, ca voce unică și organism de autoreglementare.
Legea privind organizarea È™i funcÈ›ionarea profesiei de avocat consacră conceptul de autonomie a barourilor, ceea ce uneori este înÈ›eles greÈ™it, în sensul opÈ›iunii Barourilor de a face ce vor, indiferent de opÈ›iunile ordinului profesional. Dar, art. 49 din secÈ›iunea †Baroul†prevede foarte clar că â€Profesia de avocat este organizată ÅŸi funcÅ£ionează în baza principiului autonomiei, în limitele competenÅ£elor prevăzute în prezenta lege.†AÈ™adar, principiul autonomiei trebuie aplicat conform legii È™i cu bună credință, în interesul profesiei în ansamblu È™i nu a unui barou anume sau a unei persoane anume.
Barourile trebuie să se supună legii care organizează profesia de avocat și deciziilor luate de organele profesiei, în limitele legii, care reprezintă voința majorității barourilor, având în vedere că orice proiect de modificare sau completare a acestei legi e supus votului Congresului Avocaților, prin procedurile legale.
Evident, conceptul de lege implică și voința Parlamentului, pentru că trăim într-o țară și nu putem face orice ne trece prin cap. Atâta vreme cât o propunere privind legea avocaturii este în acord cu întreg sistemul legislativ al acestei țări, nu sunt motive legale ca autoritățile cu drept de initiativă legislativă să nu declanșeze și să nu susțină procedurile parlamentare corespunzătoare adoptării unei legi.
Modul în care sunt privite autonomia și independența barourilor de către anumiți avocați mai vocali, care consideră că autonomia înseamnă să facă ce vor, poate însemna destructurarea profesiei și odată cu aceasta, slăbirea tuturor principiilor care asigură identitatea avocatului.
În al doilea rând, este esențială înțelegerea sintagmei prevăzute la art 60 (2), potrivit căreia UNBR este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii.
ÃŽn legătură cu acest aspect, au fost controverse serioase, în ultima vreme, în interiorul profesiei. Unii avocaÈ›i consideră că UNBR ar trebui să procedeze la fel ca orice autoritate publică, adică să dea socoteală oricui (inclusiv terÈ›ilor) ce face UNBR cu banii contribuabililor – Barouri, ori cu alte venituri realizate, potrivit legii, uitându-se împrejurarea că avocaÈ›ii prin plata unor contribuÈ›ii la constituirea bugetului fiecărui barou, din care se achită contribuÈ›ii la Bugetul UNBR, nu devin contribuabili la stat È™i că există proceduri legale, interne, în care pot verifica È™i vedea tot ce se întâmplă cu banii avocaÈ›ilor achitaÈ›i în baza obligaÈ›iei legale de â€contribuÈ›ie la bugetul Barouluiâ€.
Orice asociere a UNBR cu autoritățile publice, așa cum sunt acestea definite în legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, înseamnă controlul statului asupra acestora și știrbirea independenței avocaturii.
UNBR are â€patrimoniu È™i buget propriiâ€. Ca atare, există diferenÈ›e evidente între instituÈ›iile publice È™i o profesie de interes public, cum este avocatura.
Nu putem vorbi de o asimilare a unei profesii autoreglementate în categoria instituțiilor publice sub autoritate statală pentru că ar fi un precedent periculos, care ar putea avea ca efect destructurarea profesiei. Să nu uităm că profesia de avocat este autoreglementată și are propriile mecanisme prevăzute de lege în ce privește controlul actelor organelor de conducere și de asigurare a transparenței față de membrii profesiei.
În privința conceptului de autonomie a Casei de Asigurări a Avocaților (CAA) atât în raport cu UNBR, cât și cu statul, aici este un punct nevralgic care creează controverse de multă vreme, ca orice lucru confuz.
Principiile independenței și autonomiei sunt incidente și Casei de Asigurări a Avocaților (CAA), însă, la fel ca în cazul barourilor, trebuie aplicate cu bună credință și în conformitate cu legea.
Din păcate, însă, acest subiect apare în preajma campaniilor electorale pentru că fiind vorba de banii de pensie datorată, potrivit legii avocaÈ›ilor pensionari, există o â€miză financiară†sigură în agitarea spiritelor.
UNBR nu gestionează însă acești bani, iar CAA are propriile mecanisme legale de gestiune, cu investiții aprobate prin vot transparent.
Subiectul e de natură să inflameze cu tot felul de insinuări.
Este foarte grav să pui în opoziție avocații pensionari cu cei tineri, învrăjbindu-i prin insinuări că mărirea contribuțiilor s-ar face în favoarea seniorilor și în defavoarea tinerilor, puși să plătească în plus. Este o chestiune simplă și de bun simț că și pensiile tinerilor depind de investițiile lor actuale în acest sens. Cum s-ar putea susține un sistem de pensii dacă n-ar exista o limită minimă de contribuție? Sau cum ai putea avea pretenție la pensie cu cotizații zero? Sunt chestiuni elementare, acoperite de ieșirile furibunde ale unor oameni care urmăresc alte scopuri.
Cum se manifestă â€falsa avocatură†și cum se combate?
O vreme UNBR s-a confruntat cu problema â€barourilor paraleleâ€, un fel de asociaÈ›ii nepatrimoniale, fără ființă juridică legală, care practicau â€falsa avocaturăâ€, inclusiv la instanÈ›e. Acestea erau formate din juriÈ™ti care nu au reuÈ™it să acceadă în profesie în baza legii È™i a examenului de admitere. Cei care înfiinÈ›aseră aceste barouri paralele au parazitat pur È™i simplu avocatura reală, substituind denumirile organelor de conducere legale È™i înÈ™elând publicul.
Prin Decizia Nr. 15 din 21 septembrie 2015, Curtea ConstituÈ›ională a tranÈ™at aceste probleme, arătând foarte clar că numai cei înscriÈ™i în tabloul avocaÈ›ilor, gestionat de UNBR, succesoarea de drept a Uniunii AvocaÈ›ilor din România, pot practica această profesie. Curtea ConstituÅ£ională a statuat că „avocatura este un serviciu public care este organizat ÅŸi funcÅ£ionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat ÅŸi funcÅ£ionând după reguli stabilite de legeâ€.
Acum, problema falsei avocaturi vine din alte sfere È™i se referă în special la uzurparea unor atribuÈ›ii exclusive ale avocaÈ›ilor, prevăzute de lege, È™i includerea lor în servicii de consultanță integrată, în care numele avocatului nu mai apare, fiind â€dizolvat†în produsul finit oferit de o societate comercială (de recuperatori de creanÈ›e, de â€consultanță†etc.)
Această tendință este periculoasă întrucât avocatul își pierde identitatea, și încet încet, lumea se obișnuiește că avocatura poate fi practicată de oricine, inclusiv de firme virtuale cu roboți sau aplicații gen Uber, care pun în legătură avocații cu justițiabilii ( de exemplu Cma-justice.fr propune corelarea între avocați și justițiabilii). Astfel de firme de avocatură virtuale, în spatele cărora nici nu poți ști dacă sunt avocați sau nu, sunt deja destul de larg răspândite la nivel internațional și sunt în pregătire și la noi.
Există tendințe de interprofesionalitate, ceea ce e foarte bine. Dar nu mai e bine pentru profesie, atunci când rezultatul final al unei cereri de consultanță juridică este dat de o societate comercială de consultanță.
Avocatura e o profesie independentă, societatea comercială nu-și poate aroga valorile fundamentale ale profesiei, în special secretul profesional.
E vorba È™i de o tendință inspirată de o lege britanică, care permite practic oricui să furnizeze servicii juridice. ÃŽn contextul globalizării, orice lege se virusează spre celelalte țări, cu atât mai mult cu cât e dictată în limba engleză, accesibilă oricui. Această lege este supranumită â€legea Tescoâ€, după numele magazinului universal low cost. Cu alte cuvinte, serviciile de avocatură devin mărfuri generice, ce pot fi furnizate È™i de neprofesioniÈ™ti.
Un astfel de trend nu poate fi stopat decât prin înțelegerea de către public a valorilor fundamentale ale avocaturii și prin educarea avocaților pentru a le impune.
Domeniile de practică pentru diferite profesii juridice și chiar nejuridice devin din ce în ce mai greu de diferențiat. Tehnicizarea excesivă a dreptului incumbă expertiza multiplă. Problemele apar în cazul răspunderii pentru consultanța oferită. Și când se pune problema secretului profesional, lucrurile devin și mai complicate, pentru că nu toate profesiile au aceeași protecție în acest sens. Și nici clienții lor, pentru că, de fapt, despre protecția clienților este vorba.
În România, ca și în alte țări, serviciile juridice nu mai sunt rezervate exclusiv avocaţilor. Ele pot fi și sunt realizate şi de alţi prestatori, al căror statut deseori diferă de cel al avocaţilor. Clienţii acestor prestatori nu beneficiază de protecţia specială recunoscută în cadrul schimburilor de informaţii dintre avocaţi şi clienţi, cu referire specială la secretul profesional.
ÃŽn consecinţă, serviciile juridice ÅŸi consultaÅ£iile juridice pot fi definite numai prin raportare la conceptul de „secret profesional al avocatuluiâ€.
ÃŽn mod specific, multe țări se referă la conceptul de „consultaÅ£ii juridiceâ€, folosind diverse formule:
„evaluarea situaÅ£iei juridice a clientuluiâ€, „prestarea de servicii juridice personalizate în favoarea unor indivizi sau întreprinderiâ€, „realizarea de analize juridiceâ€, „oferirea de consultaÅ£ii juridice ÅŸi opinii juridiceâ€, „emiterea de opinii privind toate aspectele juridice†etc.
Simpla furnizare de modele standardizate prin programe informatice liber disponibile, publicate, sau de declaraţii-model destinate instanţelor de judecată, nu pot reprezenta o asistenţă juridică, în absenţa unui serviciu silogistic intelectual constând într-o analiză de caz.
Nu este relevant criteriul complexităţii activităţii.
Definiţia conceptului de «consultaţii juridice» cuprinde două elemente principale: o componentă teleologică, potrivit căreia scopul consultaţiei juridice este acela de a crea posibilitatea celui care o solicită de a-şi evalua situaţia şi de a lua hotărâri, şi o componentă instrumentală, potrivit căreia consultaţia juridică este produsul unui raţionament intelectual de tip silogistic.
Deseori servicul de furnizare a informatiilor juridice este un serviciu pur material, care combină date introduse de utilizator cu informații din activitatea judiciară (precedente judiciare).
UNBR consideră că în definirea conceptului de consultaţie juridică trebuie arătat că aceasta reprezintă o activitate intelectuală a unei persoane care are autorizarea legală de a desfăşura această activitate.
Lipsa unei astfel de autorizări legale echivalează cu „falsa avocaturăâ€.
Cu atât mai mult un asemenea raÈ›ionament este valabil pentru aÈ™a-zisa reprezentare judiciară pe bază de â€procurăâ€, ori pe baza unor â€Ã®nscrisuri†care imită formularul tipizat prin care se legitimează obiÈ™nuit un avocat.
â€FalÈ™ii avocaÈ›iâ€- de tradiÈ›ie în România – întreÈ›inuÈ›i prin reglementări care permit â€reprezentarea†în chestiuni judiciare, pe riscul celui reprezentat, este pedepsită penal.
În prezent, există numeroase plângeri penale pe rolul organelor de cercetare penală sau în instanțe în care se solicită sancționarea judiciară a acestui fenomen.
El are o amploare progresivă, proporÈ›ională cu numărul licentiaÈ›ilor în Drept care anual depășesc puterea de absorbÈ›ie a profesiilor juridice, dar È™i a celor care, fie pensionari din profesii juridice, fie proveniÈ›i din rândul unor profesii care implică o cunoaÈ™tere È™i aplicare a legii, întreÈ›in È™i dezvoltă â€adevărate căi†de export către autoritățile publice a corupÈ›iei, cu preÈ›ul ignorării drepturilor la protecÈ›ie legală corespunzătoare a celor îndrituiÈ›i la asigurarea unei securități juridice È™i judiciare de către profesioniÈ™tii legal abilitaÈ›i, dar care sunt â€veritabile victime†captive ale celor care â€promitâ€, își folosesc â€relaÈ›iile anterioare†aferente unor funcÈ›ii ocupate È™i uneori chiar reuÈ™esc să devină â€avocaÈ›i fără diplomăâ€, subiect încurajat de unele medii în condiÈ›iile în care educaÈ›ia juridică comună este încă deficitară.
Se fac eforturi uriașe în plan european, inclusiv în contextul tehnologizării justiției, ca avocații să fie în stare să gestioneze cabinete virtuale, păstrând valorile profesiei, în special secretul profesional. La noi încă nu se pune problema acut, dar momentul nu e departe, pentru că există deja firme de avocatură care se pregătesc în acest sens.
*
Preluare cu acordul Republica.ro