O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există!

O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există! Campanie de conștientizare a rolului și importanței Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești

  

O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există!

Campanie de conștientizare a rolului și importanței Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești

 

Ca urmare a problemelor recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din țară, la solicitarea Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la disfuncționalitățile frecvente pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare în plan local, materializate în:

● nerespectarea rolului avocatului și a funcției acestuia în cadrul procesului judiciar (identificarea avocatului cu clientul, încălcarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, limitarea abuzivă a pledoariei);
● organizarea activității instanțelor fără a se respecta repartizarea cauzelor pe intervale orare, întârzieri nerezonabile în procedura de regularizare a cererilor și în redactarea și comunicarea hotărârilor sau comunicarea acestora în timpul vacanței judecătorești, fără a se respecta dreptul la recuperarea capacității de muncă al avocatului;
● lipsa de respect manifestată de organele de urmărire penală în mod constant și frecvent, atât față de timpul și drepturile avocaților desemnați pentru asistență judiciară din oficiu, cât și față de timpul și drepturile avocatului ales; în foarte multe cazuri, amânarea sau chiar omiterea emiterii și comunicării referatelor de plată, precum și amendarea abuzivă a avocaților de către organele de urmărire penală;
● reorganizarea activităților de ședință judecătorească altfel decât programul stabilit inițial, fără informarea din timp a avocaților participanți la dosare;
● accesul îngreunat la arhive și la informațiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării;
● întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaților pentru asistența din oficiu,
● cenzurarea abuzivă a onorariilor avocațiale până la sume derizorii, după criterii subiective și fără considerarea obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale;
● cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activităților de asistență juridică obligatorie;
● omisiunea instanțelor de a acorda onorariile aferente asistenței judiciare din oficiu, prin hotărârile judecătorești, cu respingerea solicitărilor de completare a dispozitivului și punerea cheltuielilor de judecată în sarcina avocatului solicitant;
● desemnarea curatorilor și a sarcinilor pe care le au de îndeplinit fără a se dispune corelativ achitarea unui onorariu sau lipsa desemnării și plății curatorilor citați în căile de atac ale hotărârilor judecătorești;
● atitudinea de lipsă de respect față de timpul de studiu și rolul avocatului în procesul penal și civil;
● tendințele de înăsprire a măsurilor fiscale, ce vizează profesiile liberale și care vor avea un impact economic deosebit de grav asupra pieței serviciilor, implicit asupra profesiei de avocat, cu efect direct asupra onorariilor percepute justițiabililor, îngreunând și mai mult liberul acces la actul de justiție, cuantumul nerezonabil al unor taxe de timbru, care este de natură a împiedica accesul la justiție al cetățenilor,

Toate cele de mai sus reprezentând deficiențe sistemice cu consecința gravei afectări a dreptului la apărare și a liberului acces la justiție, precum și împiedicarea asigurării unui drept la apărare efectiv și legitim,

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de Avocat și a profesioniștilor Avocați în viața socială a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar.

Această campanie va debuta cu o zi de întrerupere a activității avocațiale în totalitatea formelor sale și pe întreg teritoriul țării, cu excepția cauzelor urgente privind anumite măsuri preventive sau asiguratorii și orice alte cauze cu caracter de urgență, de natură a pune în pericol drepturi și libertăți fundamentale.

Manifestăm încredere deplină în respectarea de către ceilalți parteneri ai actului de justiție a formei de protest decisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, în semn de respect față de problemele corpului profesional al avocaților.

Considerăm totodată, consecvent cu pozițiile publice manifestate anterior, faptul că apărarea drepturilor noastre profesionale nu trebuie să afecteze pentru o perioadă nedeterminată cetățeanul român, singurul lezat și neprotejat în fața unei astfel de măsuri, astfel încât semnalul pe care dorim să îl aducem este acela al conștientizării necesității imperative de respectare a misiunii și rolului Avocatului într-un stat de drept.  

Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunit în zilele de 1-2 septembrie 2023, în sensul organizării acestei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților, supuși unor provocări și disfuncționalități continue în exercitarea misiunii de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor, a fost adoptată cu unanimitatea reprezentanților barourilor din întreaga țară.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a mandatat Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România să stabilească data și formatul acestor acțiuni, precum și excepțiile privind cauzele urgente, pentru a nu afecta continuitatea justiției și drepturile cetățenilor la apărare.

De asemenea, Comisia Permanentă a fost mandatată să examineze și alte forme de protest pe măsură ce se vor dovedi necesare, în funcție de evoluția campaniei.

Totodată, în cadrul acestei campanii, Uniunea Națională a Barourilor din România solicită Avocaților sesizarea tuturor barourilor cu toate cazurile de cenzurare abuzivă și/sau amendare abuzivă de către instanțele de judecată și/sau parchetele din România – ca efect al participării la campanie, cu anexarea înscrisurilor doveditoare, în vederea centralizării acestora, a analizării lor sub aspectul identificării unui fenomen în acest sens, pentru dezbaterea problemelor cu Consiliul Superior al Magistraturii și sesizarea Inspecției Judiciare, dacă este cazul.

Încălcarea drepturilor profesioniștilor Avocați are repercusiuni directe asupra dreptului la apărare în ansamblul său, asupra cetățeanului și asupra societății civile.

Obiectivul campaniei Uniunii Naționale a Barourilor din România vizează conștientizarea tuturor instituțiilor responsabile asupra problemelor enunțate în prezentul comunicat, în scopul identificării și aplicării unor soluții adecvate.

 

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România

Președinte UNBR

Av. dr. Traian Briciu


Comunicatul poate fi descarcat AICI (pdf)